Transdisciplinaritate şi mecatronică de Sergiu Berian, Vistrian Mătieş

Descriere

„Într-un text celebru, Martin Heidegger arăta că tehnica are o esenţă ambiguă: «Atâta vreme cât ne reprezentăm tehnica drept un instrument, suntem prinşi în cursa voinţei de a o stăpâni. Trecem astfel pe lângă esenţa însăşi a tehnicii.» Tehnica semnifica, pentru grecii antici, dezvăluirea care face să percepem adevărul în strălucirea aparenţei. Arta purta acelaşi nume modest de «tehnică», într-o dezvăluire în acelaşi timp unică şi multiplă. Cartea de faţă ne ajută să regăsim esenţa tehnicii.“
Basarab Nicolescu

Cuprins

Editura

Curtea Veche este o editură cu capital privat, în întregime românesc, ale cărei titluri de ficţiune şi non-ficţiune acoperă o arie largă de domenii editoriale. În prezent, Curtea Veche este una dintre primele cinci edituri de pe piaţa de carte din România, cu peste 250 de titluri publicate anual.

Autor

Vistrian MătieŞ s-a născut în 1947 şi a absolvit în 1970 Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Din 1987 este doctor în inginerie mecanică. Începând cu 1995, este profesor universitar, fiind totodată directorul Departamentului de Mecatronică şi Dinamica Maşinilor al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. A colaborat cu prestigioase instituţii de învăţământ superior din străinătate, precum Universitatea din Michigan (SUA), Universitatea din Budapesta, Universitatea „Aristotel“ din Salonic sau Institutul Francez de Mecanică Avansată din Clermont-Ferrand. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Transilvania“ din Braşov. De-a lungul timpului a elaborat peste 250 de lucrări ştiinţifice, zece volume şi are zece brevete de invenţii.

Sergiu Berian s-a născut în 1968 şi a absolvit în 1992 cursurile Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând diploma de inginer în specializarea „Fizică tehnologică“. În 2010 a obţinut diploma de doctor în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca cu o lucrare intitulată „Cercetări privind potenţialul transdisciplinar al mecatronicii“. În prezent, este profesor de fizică la Liceul Teologic Baptist „Emanuel“ din Oradea.

Comentarii

Posteaza un comentariu
Autor: Sergiu Berian, Vistrian Mătieş
Editura: Curtea Veche Publishing
Categoria: Filosofie
Număr pagini: 288
Lună, an apariţie: Noiembrie 2011
ISBN: 978-606-588-199-0
Formatul cărţii: 13 × 20 cm
Înapoi
Carte Noua - Noutati editoriale

Publicitate

Categorii