Stigmata de Lorenzo Mattotti, Claudio Piersanti

Descriere

Legendarul grafician Lorenzo Mattotti îşi desfăşoară tot talentul în vârtejuri expresioniste hipnotice şi, împreună cu scriitorul şi scenaristul Claudio Piersanti, ne oferă o memorabilă fabulă despre bine, rău, sacrificiu şi mântuire finală. Un roman grafic care ne va bântui mult timp.

Imaginează-ţi că ai ajuns în ultimul stadiu de decădere pe care îl poate atinge o fiinţă umană: eşti un beţiv ordinar, un neisprăvit, un animal, o masă amorfă de carne.

Imaginează-ţi că te trezeşti într-o zi cu semnele divinităţii încrustate în palme şi că viaţa ta devine apoi o serie nesfârşită de orori.

Imaginează-ţi că reuşeşti, până la urmă, să-ţi găseşti o ieşire din acest iad, dar că acest respiro nu durează mult.

Cuprins

Editura

Într-o lume grafomană, în care se anunţă din ce în ce mai zgomotos moartea cărţii în format clasic, Editura ART se încăpăţânează să ofere Cititorului ce-i al Cititorului. La adăpost de tentaţiile comercialului cu orice preţ, în cei aproape trei ani de la primele volume, ART continuă să acorde o atenţie aproape obsesivă selecţiei de titluri şi autori, respectând şi luând prin surprindere gusturile unui public exigent, însă dispus să încerce pe propria piele noi provocări.

Şi cum ochiul este cel mai dur critic, l-am îmblânzit cu mare atenţie pentru grafică, tipar şi celelalte chestiuni lumeşti din viaţa unei cărţi.

Autor

CLAUDIO PIERSANTI s-a născut în Abruzzo, o regiune din sudul Italiei, în 1954. A publicat primul său roman, Casa di nessuno, în 1981. Printre scrierile sale, se numără culegerea de povestiri L'Amore degli adulti (1989; reeditată în 1998), Gli sguardi cattivi della gente (1992), Luisa e il silenzio (1997, distinsă cu Premiul Viareggio). Locuieşte la Roma şi lucrează ca scenarist pentru cinema şi televiziune. Ultimul său roman, I giorni nudi, a apărut în 2010.

LORENZO MATTOTTI s-a născut în Brescia, în nordul Italiei, în 1954, şi a studiat arhitectura la Veneţia, după care şi-a dedicat întreaga viaţă benzilor desenate. Inspirat de numeroşi desenatori, cum ar fi José Munoz şi Carlos Sampayo sau Alberto Breccia, începe să colaboreze la revista Linus. Se bucură de succes pe plan mondial odată cu romanul grafic Fuochi (1984). Memorabile sunt şi ilustraţiile sale pentru Pinocchio (1991) sau adaptarea făcută de el după Dr. Jekyll and Mr. Hyde. Mattotti a fost unul dintre graficienii europeni pe care revista RAW i-a facut cunoscuţi publicului american în anii '80. A colaborat la reviste precum The New Yorker, Le Monde, Vanity Fair, Cosmopolitan, Vogue. În prezent, trăieşte la Paris şi lucrează la un roman grafic de mari dimensiuni.

Comentarii

Posteaza un comentariu
Autor: Lorenzo Mattotti, Claudio Piersanti
Editura: ART
Categoria: Beletristică autori străini
Număr pagini: 192
Lună, an apariţie: Noiembrie 2011
ISBN: 978-973-124-689-5
Formatul cărţii: 170x225
Înapoi
Carte Noua - Noutati editoriale

Publicitate

Categorii