Simboluri ale puterii şi mari dinastii de Paola Rapelli
Descriere
Acest dicţionar de artă dezvăluie vieţile prinţilor şi suveranilor din Occident cu ajutorul portretelor realizate de artiştii care le-au dăruit nemurirea. Respectand ideea de bază a colecţiei, autorul este interesat nu atat de aspectul personajelor, cat de modul in care acestea au ales să fie imortalizate, de bogatul limbaj simbolic ce transpare din ţinuta lor, din imbrăcăminte, din expresiile feţei şi accesoriile – hermina, sceptrul, tronul sau globul – ce evocă rangul acelora care au deţinut puterea de-a lungul secolelor. Incepand cu figuri clasice precum Alexandru cel Mare, Iulius Cezar şi Augustus, sunt analizate marile dinastii şi familii regale din lumea occidentală, de la regi medievali la ţari, de la regi ai Franţei la Casa de Savoia, de la Curtea Spaniei la prinţii saxoni, de la curţile Renaşterii italiene la magistraţii Veneţiei, intr-o galerie ideală de portrete ale unor personaje care au scris istoria.
Editura
Editura Monitorul Oficial publică în principal carte juridică (culegeri de legislaţie, adusă la zi, coduri, ghiduri legislative, cursuri universitare, monografii) însă editează şi colecţii de artă (dicţionare şi albume de artă, ghiduri muzeale).
Prin lucrările juridice editura îşi propune atât să informeze prompt şi corect cititorii, cât şi să le ofere titluri interesante sub semnătura unor personalităţi.
Cărţile de artă au atât rolul de a promova cultura naţională, cât şi de a îndruma cititorul în descifrarea mesajului secret al unor tablouri celebre aflate în expoziţiile şi muzeele lumii.
Autor: Paola Rapelli
Editura: Monitorul Oficial
Categoria: Dicţionare
Număr pagini: 384
Lună, an apariţie: Septembrie 2008
ISBN: 978-973-567-682-7
Formatul cărţii: 13.5 x 20 cm
Înapoi