Răul de Paul Ricœur
Descriere
De unde vine răul? De unde ne vine să facem rău? Pentru Paul Ricœur, a gândi răul înseamnă a formula o ruptură. Şi asta pentru că libertatea omului este forţată să existe în faţa răului.
Acest mic text, care este de fapt o conferinţă ţinută la Laussanne în 1985, este foarte important în ansamblul operei acestui filozof care nu se vrea teolog, dar a cărui gândire se înrudeşte cu unele aspecte ale protestantismului. Un om care a gândit vulnerabilitatea răului moral cu o profunzime şi o subtilitate exemplare.
Editura
Într-o lume grafomană, în care se anunţă din ce în ce mai zgomotos moartea cărţii în format clasic, Editura ART se încăpăţânează să ofere Cititorului ce-i al Cititorului. La adăpost de tentaţiile comercialului cu orice preţ, în cei aproape trei ani de la primele volume, ART continuă să acorde o atenţie aproape obsesivă selecţiei de titluri şi autori, respectând şi luând prin surprindere gusturile unui public exigent, însă dispus să încerce pe propria piele noi provocări.
Şi cum ochiul este cel mai dur critic, l-am îmblânzit cu mare atenţie pentru grafică, tipar şi celelalte chestiuni lumeşti din viaţa unei cărţi.
Autor
Paul Ricœur (1913-2005) este unul dintre cei mai importanţi filozofi francezi ai secolului XX, a cărui gândire a avut un enorm impact internaţional. Opera sa urmează un parcurs exemplar: fenomenologie (Philosophie de la volonté, 1950), etică socială (Histoire et vérité, 1964), hermeneutică (De l’interprétation. Essai sur Freud, 1966; Le conflit des interprétations, 1969), o poetică a timpului şi a acţiunii (La métaphore vive, 1975; Temps et Récit, 1983-1985; Du texte à l’action, 1986), o filozofie a subiectului (Soi-même comme un autre, 1990), dar şi studii biblice (Penser la Bible, 1998). În 2000, publică lucrarea celebră La mémoire, l’histoire, l’oubli despre problema reprezentării trecutului, iar în 2004, un Parcours de la reconnaissance.
Autor: Paul Ricœur
Editura: ART
Categoria: Filosofie
Număr pagini: 64
Lună, an apariţie: Mai 2008
ISBN: 978-973-124-192-0
Formatul cărţii: 130x200
Înapoi