George Enescu - poet si ganditor al viorii de George Manoliu
Descriere
Aceasta a doua ediţie a volumului George Enescu - poet şi gânditor al viorii apare la Editura Ars Docendi a Universităţii din Bucureşti, sub îngrijirea Ioanei Raluca Voicu-Arnăuţoiu.
Apărută în 2011, cartea stă sub semnul unei triple aniversări: 130 de ani de la naşterea lui George Enescu, 100 de ani de la naşterea autorului cărţii, profesorul George Manoliu, şi 25 de ani de la apariţia la Editura Muzicală din Bucureşti a primei ediţii, ediţie bilingvă română şi franceză, realizată cu colaborarea traducătoarei Colette Ghimpeţeanu. Cartea a fost premiată în anul apariţiei, 1986, de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Academia Română.
Cartea profesorului George Manoliu propune o analiză a gândirii interpretative a violonistului George Enescu, subiect care l-a preocupat pe autorul cărţii zeci de ani.
Editura
Editura Ars Docendi este o editură cu profil academic şi cultural în cadrul Universităţii din Bucureşti, având autonomie funcţională şi statut distinct.
Este recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul superior şi membru deplin al Asociaţiei Editorilor din România.
Autor: George Manoliu
Editura: Ars Docendi
Categoria: Artă
Număr pagini: 375
Lună, an apariţie: Septembrie 2011
ISBN: 973-558-535-8
Formatul cărţii: B5
Înapoi