Frigul ca remediu pentru bărbații singuri de Sorin Catarig

Descriere

„Sub aparență oarecum anodină, amintind strategiile de autoocultare ale lui Mircea Ivănescu, scrisul lui Sorin Catarig stăpînește o poetică îndrăzneață și rafinată, care nu inhibă, deviindu-le spre livresc, pulsiunile subconștientului, vitale pentru literatură, dar nici nu le permite să se dezlănțuie dezlînat. În cartea sa, vocile se instalează à la Antunes, metalepsa face mereu trecerea de la ficțiune la realitate și înapoi, nenumărate chipuri, contururi, grupuri bizare, identificate generic, ies fulgurant la rampă, instituind o atmosferă spectrală, lirismul dizolvă micile structuri epice pe care autorul are bunul instinct de a nu le explicita, paralogismele înlănțuite «pince-sans-rire» împing în grotesc un discurs ce mimează uneori vulgata stupidă a simțului comun. Comedia este adusă în față pentru a urmări la adăpostul ei – ironic, autoironic, discret sau apăsat carnavalesc, într-o compoziție similară varèseanului «the organized sound» – o temă a scrisului în care se străvăd, atît cît trebuie, filigranul existențial și miza ontologică.
Sorin Catarig: un extraordinar scriitor, față de care critica n-ar trebui să (mai) rămînă datoare.”
O. NIMIGEAN

„Melancolic, ba chiar atrabilar de-a binelea, încît și ușor mizantrop, scrisul lui Sorin Catarig își găsește punctul arhimedic într-o neașteptată și stenică încredere în posibilitatea soteriologică implicată de «tehnicile fabulatorii» ale literaturii. Citindu-l pe Catarig, ai zice că nimic nu-i atît de meschin pe lumea asta încît să nu poată fi transsubstanțiat înr-o frază poetică, adică frază cu sintaxă gramaticală verosimilă, dar cu o asintaxie logică pe măsura lumii mimate. E aici o anume fibră meivănesciană, decelabilă tocmai în acest pathos al încrederii în posibilitatea salvării prin literatură. Care, la Mircea Ivănescu, se hibridează / hybridează cu un egal pathos al neîncrederii în literatură. Pe acesta din urmă, Sorin Catarig nu-l are. El crede în literatură pentru că nu mai crede în nimic altceva. Iar textele-document ale credinței lui sunt, cum se vede, remarcabile.”
RADU VANCU

Cuprins

Editura

Casa de editură Max Blecher a luat fiinţă în toamna anului 2010, ca o dezvoltare a proiectului de lecturi şi ateliere de literatură contemporană „Institutul Blecher”, fondat în 2009, la împlinirea centenarului Max Blecher, de către Claudiu Komartin şi Ana Toma.

Am aşezat de la început ideile noastre de revitalizare a literaturii în spaţiul public contemporan sub semnul unui mare scriitor european neglijat în România timp de opt decenii şi cunoscut doar de către un public restrâns. Max Blecher, scriitorul fantast şi hiperacut care şi-a depăşit cu discreţie epoca, a fost de la început reperul major după care ne-am construit viziunea şi ne-am consolidat dorinţa de a aduce o schimbare în lumea cărţii din România. Max Blecher, a cărui viaţă s-a confundat în întregime cu scrisul, ne justifică exigenţele.

Concentrându-se de la început pe literatura română contemporană, mai exact pe cărţile unor autori ce nu sunt în momentul de faţă printre numele răsfăţate ale sistemului editorial sau publicistic, Casa de editură Max Blecher a pornit colecţia „Plantaţii”, în paralel cu colecţia „Orfeu”. În toamna aceasta am pornit colecția „Opera prima”, în care am publicat doi debutanți de mare viitor.

Preferinţele noastre merg spre acele cărţi ce închid şi o viziune grafică, convertindu-se astfel ele însele în obiecte de artă ce pot îmbogăţi sensurile textului. De aceea, colecţia bibliofilă pe care o vom inaugura în 2011 va propune viziuni noi asupra unor cărţi cunoscute sau a altora care pot ajunge prezenţe obiectuale în care cititorul să găsească un adăpost. Aşa am fost cândva obişnuiţi: să iubim cărţile frumoase, să le îndrăgim şi să ne legăm istoriile personale de istoria lor. Asta vom încerca să refacem, modificând percepţia deformată a publicului că literatura contemporană nu poate fi un produs deopotrivă elegant şi sobru, proaspăt, personal, ataşant, în peisajul exotic al editurilor contemporane din România.

Autor

Sorin Catarig (n. 1961, Năsăud) a publicat în volumul colectiv „oZone friendly” (2002), coordonat de O. Nimigean, debutînd un an mai tîrziu cu „Unele considerații asupra tehnicii salvării aparențelor”. A doua sa carte, „Moarte printre stabilopozi”, a apărut în 2006, cu o prefață de Antonio Patraș

Comentarii