Dansul în secolul XX de Isabelle Ginot, Marcelle Michel
Descriere
Secolul XX a fost pentru dans epoca unor intense bulversări. S-au conturat două mari tendinţe: asumarea moştenirii trecutului şi contestarea sa violentă. În paralel cu persistenţa codurilor clasice, uneori rearanjate după gustul zilei, s-a produs o adevărată explozie. Din dorinţa de a face tabula rasa cu trecutul, dansul contemporan a explorat în toate sensurile capacităţile corpului dansant, dezvoltând mişcarea în spaţiu.
La începutul secolului XXI, avem de-acum suficientă distanţare pentru a analiza diferitele evoluţii şi revoluţii şi a distinge între continuitate şi ruptură. De altfel, bariera dintre dansul clasic şi cel contemporan, altădată de netrecut, este azi depăşită, dând naştere unei forme artistice care pune tradiţia şi inovaţia în serviciul demersului artistic autentic.
Această carte minunată trasează în paralel cele două drumuri, al evoluţiei clasicului şi al contestării sale, înainte de a le aduce laolaltă în vremea noastră, când coregrafii se inspiră fără discriminare din cele două registre. Sunt incluse fragmente din textele unor coregrafi care evocă propria lor practică, propunând o reflecţie asupra corpului uman ca depozitar al memoriei, cât şi a felului cum o percepem. Ea constituie o lucrare de referinţă asupra unui subiect încă prea puţin abordat.
Cuprins
Editura
Într-o lume grafomană, în care se anunţă din ce în ce mai zgomotos moartea cărţii în format clasic, Editura ART se încăpăţânează să ofere Cititorului ce-i al Cititorului. La adăpost de tentaţiile comercialului cu orice preţ, în cei aproape trei ani de la primele volume, ART continuă să acorde o atenţie aproape obsesivă selecţiei de titluri şi autori, respectând şi luând prin surprindere gusturile unui public exigent, însă dispus să încerce pe propria piele noi provocări.
Şi cum ochiul este cel mai dur critic, l-am îmblânzit cu mare atenţie pentru grafică, tipar şi celelalte chestiuni lumeşti din viaţa unei cărţi.
Autor
Isabelle Ginot a urmat studii universitare în Franţa şi în Statele Unite şi a colaborat în calitate de critic de dans la diferite ziare şi reviste. Deţinătoare a unui doctorat în artele spectacolului, conferenţiar universitar la departamentul Dans al Universităţii Paris-VIII, este preocupată în mod special de analiza creaţiilor de dans contemporan. A colaborat la diferite lucrări colective şi este autoarea cărţii Dominique Bagouet: un labyrinthe dansé.
Marcelle Michel a studiat dansul clasic, apoi filologia şi a susţinut la Sorbona o teză de licenţă cu titlul Le Ballet sous la révolution et l'Empire. Angajată la ziarul Combat, apoi la secţia culturală a ziarului Le Monde, se specializează în critica de dans începând din 1974 şi publică în Le Monde, apoi în Libération. În 1984 primeşte titlul de Chevalier des Arts et Lettres.
Editura: ART
Categoria: Artă
Număr pagini: 288
Lună, an apariţie: Mai 2011
ISBN: 978-973-124-533-1
Formatul cărţii: 140x220
- Home
- Despre noi
- Termeni si condiţii
- Contact
- Design
- © Carte Nouă 2012. Toate drepturile rezervate.


