Descriere
www.edituramilitara.ro (preţ: 4,00 lei)
Interesantă şi efectiv valoroasă din multiple puncte de vedere – militar, socio-cultural, geopolitic, mai târziu poate chiar şi turistic etc. –, cu aspectul unui manual, cu un stil însă cât se poate de curat şi accesibil, în ciuda noianului de date, nume, termeni de specialitate şi informaţii condensate, cartea este scrisă în primul rând pentru militarii români ce vor bătători în continuare calea Orientului Mijlociu Extins în nobila lor misiune de participanţi la implementarea păcii pe acele pământuri încărcate de istorie, dar şi de blestem, ca să „îi ajute să se adapteze cât mai repede într-o zonă plină de riscuri”, după cum mărturiseşte, undeva, autorul. Apreciem că importanţa acestei cărţi se va vedea nu imediat, cât peste zeci de ani, când cronicarii de mâine, căutând noi şi inedite surse de documente pentru completarea şi aducerea la zi a istoriei României, sau a armatei noastre, vor fi fericiţi să aibă la dispoziţie şi ceea ce a consemnat la cald aici – dar nu numai aici – Visarion Neagoe, cu spiritul de observaţie şi de analiză tipice ofiţerului de stat-major, în acelaşi timp însă cu apetenţa pentru detalii şi cu talentul narativ al ziaristului, din pasiune, din datorie şi, nu în ultimul rând, din dragostea pentru profesie şi oameni.